Posts Tagged 'iaurt'

Brocoli cu usturoi si cartofi copti

Brocoli cu usturoi si cartofi copti

Cand ti-e pofta de ceva usor, iti recomand sa incerci reteta urmatoare. Ai nevoie de o tulpina de brocoli, un catel de usturoi, 2 cartofi mari, iaurt/smantana, ulei de masline, putina zeama de lamaie, sare, si/sau alte condimente dupa gust.

Cartofii inveliti in folie de aluminiu ii pui la cuptor. Ca sa se faca bine trebuie lasati 40-50 min (la un coptor clasic de aragaz, treapta 2).

Speli brocoliul si il fierbi aprox. 8-10 min (nu ca mine, eu l-am cam ucis :). Intr-o tigaie, in care ai turnat 4 linguri de ulei de masline, rumenesti putin usturoiul presat. Cand e auriu, adaugi bucatelele de brocoli si zeama de lamaie, sare, si mai lasi pe foc 5 minute.

Iei cateva linguri de iaurt (unii prefera smantana) si le amesteci cu putin usturoi pisat si putina sare.

Scoti cartofii din cuptor si ii tai in jumatate, desfacandu-i putin. In crestatura facuta pui sosul. Langa cartof pui 2-3 linguri de brocoli. Se mai poate acri cu suc de lamaie, dupa gust. Pofta! 🙂

Jurnal de dieta

Bine am revenit si aici. Multumesc fanilor de la etajul 2 care m-au batut azi la cap sa nu uit de mine si de cratita. Nu am uitat, doar pentru ceva vreme am muncit mai mult, am imbatranit cu un an, m-am bucurat, apoi i-ar m-am bucurat si uite asa e azi.

Azi voi incepe jurnalul de dieta. Nu e o dieta luata aiurea de pe site-uri, e de la un specialist. Voi incerca sa postez in fiecare zi, ce contine dieta, reactii pe care le simt si cum mai merge treaba, kilograme date- daca e cazul. Nu tin dieta ca sa slabesc miraculos, ci doar pentru ca sunt cateva kilograme acumulate peste iarna si imi prinde bine o curatenie generala 🙂

Astazi e de fapt ziua 4 din prima saptamana. Am inceput luni. Mananc de 5 ori pe zi, prima data la 7.00 si ultima masa e la 18.30-19.00. Mesele intermediare sunt in mare parte fructe: 1 mar/1 kiwi/1 banana/1 para sau lipsesc cu desavarsire 🙂
In general la amiaza trebuie sa manac carne la gratar/fiarta cu salata sau ciorbe. In afara de asta, seara ou fiert/mamaliguta/salata cu ton, fructe sau carne cand la amiaza e ciorba.

Azi am luat de dimineata un iaurt dietetic, cu al carui gust nu m-am obisnuit inca. Ulterior la 10 am mancat un mar. La amiaza- carne de pui- desi in meniu scria de vita, nu am avut de unde sa iau si am trisat. Acum spre seara am avut cartof copt cu acelasi minunat iaurt dietetic. Intre timp beau multa apa.

Inca nu m-am cantarit, dar ma simt mai bine. Mai usoara. Mai plina de energie. Mai iau o inghititura de apa – beau minerala pentru ca nu pot sa beau apa plata, desi aceea e recomandata. Nici nu mai fumez. Asa mult 🙂 Am ajuns la 2, maxim 3 tigari pe zi. Tot de luni, si nu mi-am impus sa ma las. Plus ca am dimineata cafeaua cu lapte de care nu ma las..inca, desi nu e recomandata. Ce rebela sunt, imi spun in timp ce mai iau o inghititura de apa 🙂  Si a mai trecut o zi…


Sustin `Nu e poveste`

Ce pregatim la cratita