Despre cum e sa fii atarnat la cativa metri si ce gust are gulasul la ceaun

Daca cineva citeste postul anterior si vede si titlul acestuia, va zice ca sunt gulas-addicted. Asa s-a nimerit.

Introducere
In weekendul care tocmai a trecut, am fost cu gasca in teambuilding. Da, activitatile alea de socializare unde mergi cu mic si mare, sa mai discuti, sa mai faci o sedinta la gramada, sa bei, sa dansezi, sa joci carti, sa whatever ce planuieste HR-ista cu sau fara o firma specializata.
La noi fu cu o organizatie care promoveaza invatarea prin experiente, aventura si depasirea limitelor. Sala noastra de sedinta a fost `salbaticia`. Am dat de provocari fizice. Multe😀

In primul rand, am aflat la fata locului ca ne vom petrece prima noapte intr-o pestera. Cool. Pesterea pe care a trebuit sa o gasim noi, cu o harta si cu o busola in mana.
Am mai aflat ca mancarea ne-o pregatim noi, cu un buget maxim de 70 RON. Cool. Una dintre mese trebuia sa fie obligatoriu calda.
Am mai aflat ca si echipamentele tot noi le hotaram; ce luam cu noi, cine duce, ce duce…Nu am putut estima cate kilograme aveam in spate si nici cati kilometrii am mers prin padure, pe drumuri forestiere, cat am urcat si am coborat. Tin minte ca a fost e experienta extraordinara.

Sa nu fiu inteleasa gresit: nu suntem city girls and boys; drumetii am mai facut unul, altul, cu nopti in refugii, corturi etc, dar asa ca si colectiv, in formatia in care eram, era prima data si asta a fost mazarea de pe orez (orezul simplu la restaurantul chinezesc, pe care este un bob de mazare pe ideea `cireasa de pe tort`).
Stop cadru! Poze🙂

Capitolul Mancare
Evident, am facut parte din echipa care se ocupa de mancare🙂 Pentru cei care se gandesc ca 70 RON pentru 12 oameni e putin, sa ciuleasca urechile pentru ca urmeaza meniul: cartofi, morcovi, ceapa (si rosie si alba), ardei, castraveti, ardei iuti, slanina, pate (si de ficat si vegetal), margarina, branza topita, 2 feluri de gem, paine, deserturi si snakuri. Aditional: cafea, condimente, farfurii de unica folosinta.
Inedit a fost faptul ca noi ne-am carat apa pentru mancare/spalat, spatiul a trebuit sa il amenajam (nu era aspirat inainte- liliecii au lasat za crib in dezordine).
Primul fel de mancare era un gulas la ceaun– fara carne, sa tinem cont si de colegii vegetarieni-dupa care a urmat slanina prajita pe nuiele, cu ceapa rosie. Gustarea pentru vegetarieni consta in cartofi copti (pe care nu i-a mai copt nimeni, pentru ca am facut o treaba buna cu gulasul).
Ce vreau sa punctez e ca ne-a mai ramas mancare- ceea ce nu as fi crezut🙂 Ah, si ca nu am cumparat ulei pentru ca o sticla de ulei reprezenta peste 10% din buget, astfel ca am folosit margarina.
Stop cadru! Poze:)



Saritura urangutanului in Poclos

Profesorul meu de franceza din scoala generala, cand aparea o situatie limita ne spunea: `Si acuma sare urangutanul in Poclos`(Poclos e un parau din oras, care era intr-o stare deplorabila).
Pentru noi uranguanul a sarit a doua zi, cand, dupa o noapte in pestera cu reprize de vegheat focul, la intoarcere in loc de pat moale, ne-a asteptat `Gradina de corzi`. Un loc ce m-a speriat la prima vedere, mai ales ca aveam rau de inaltime(remarcati trecutul). Multe dispozitive de catarat, unele mai inalte ca altele, barne, grinzi suspendate de tavan, o minunatie de torturi.
Dupa safety-tips, invatat cum sa asiguram colegii si sa ne asiguram, a inceput distractia. Pot spune ca am facut lucruri pe care nu m-as fi vazut in stare.
Si asta a fost tot farmecul. Oboseala acumulata, niste crize de fiere, si totusi am reusit sa duc exercitiile la capat. M-am simtit mandra de mine🙂 Si inca sunt….
Stop cadru! Poze



Grand finale
Recomand tuturor celor care su putere de decizie in organizarea teambuildingurilor sa aleaga Outward Bound.
Exercitii complexe, expeditii, catarari, instructori foarte buni, toate ajuta colectivul sa se descopere atat in intreg, cat si fiecare individual, sa se cunoasca mult mai bine, sa ajunga sa fie cu adevarat o echipa, sa se `simta` mai bine unii pe (nu e greseala, nu trebuia un `cu`) ceilalti. Dupa aceste zile am simtit ca acesti oameni imi sunt frati de o viata si ca pot avea incredere in ei pentru orice mi s-ar intampla. E un sentiment foarte frumos si complex.

1 Response to “Despre cum e sa fii atarnat la cativa metri si ce gust are gulasul la ceaun”



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Sustin `Nu e poveste`

Ce pregatim la cratita


%d blogeri au apreciat asta: